marți, 24 august 2010

Ratatouille + Musaka = Love



Ce faci cand nu stii ce sa mai gatesti? Inventezi :) Ei bine, aceasta reteta nu este nici ratatouille nici musaka ci o combinatie intre cele doua. A iesit absolut delicioasa, ca sa nu mai vorbesc de cat de apetisant arata...

Ingrediente:
500g carne tocata de vita
o ceapa mare
4-5 catei de usturoi
o vanata mare taiata felii
un dovlecel taiat felii
3 cartofi taiati felii
1 ardei gras verde
1 gogosar rosu
2 rosii mari si bine coapte pentru sos
2 rosii mai tari pentru feliat
2 linguri bulion
patrunjel
ulei de masline
sare, piper, cimbru, busuioc


Preparare:
Ceapa taiata marunt se caleste in ulei de masline dupa care se adauga carnea, lasand sa fiarba inabusit. Dupa 15-20 min se adauga usturoiul si apoi rosiile curatate de coaja si taiate marunt. Se pune si sare, piper, cimbru, busuioc.
In paralel, se prajesc in alta tigaie feliile de cartofi, de dovlecel si de vinete, date cu putina sare. Probabil ca vinetele si dovlecelul ar fi mers fripte pe gratar dar ideea mi-a venit cand deja era prea tarziu. 
Cand toate ingredientele sunt pregatite, se ia o tava, se pune un strop de ulei de masline pe fundul ei si se incepe asamblarea: cate o felie de vanata, una de dovlecel, una de rosie, una de cartof, ardei, gogosar, sau in orice alta varianta preferati. Am facut astfel doua randuri de legume iar in mijloc am rasturnat carnea . Peste toata povestea am adaugat bulion desfacut in putina apa si usturoi pisat.
Tava a mers la cuptor pana cand au fost suficient de rumene legumele. O nebunie!

luni, 23 august 2010

Tarta cu branza


Tarta asta a mers pe principiul "vezi ca ti se strica in frigider", si anume branza multa - de vaci si mai sarata. Asa ca am faramitat-o bine (erau sa zic vreo 500g de branza de vaci si vreo 200 de branza sarata) si am amestecat-o cu 4 oua, o smantana cu aceeasi soarta ca si branza, o cana mica de zahar, zahar vanilat homemade si ceva coaja de lamaie.
Am luat niste foi de placinta de la supermarket (cu gand sa fac strudel) si cand le-am dezghetat am descoperit ca era aluat pentru foietaj :)...Si uite asa a ajuns strudelul tarta: am intins foaia pe fundul vasului, i-am taiat marginile, am pus umplutura (care aproape ca a dat pe afara cand s-a umflat in cuptor) iar marginile taiate le-am folosit pentru a face grilajul pe deasupra. Am presarat peste toata povestea un pumn generos de zahar brun si niste scortisoara macinata. Apoi la cuptor la foc mediu pana a devenit rumena si frumoasa.
A fost cea mai buna tarta ever! Compozitia nu prea dulce, mai degraba sarata, impreuna cu zaharul de deasupra si cu aluatul crocant sunt yummmy!

duminică, 22 august 2010

Supa lui Patrick & Vegetable stock

Acestea sunt doua din retetele necesare in Dieta de detoxifiere a ficatului a celebrului Patrick Holford:

Supa lui Patrick (2-3 portii):
- 1 lingura ulei de masline
- ½ ceapa rosie taiata mare
- 1 catel de usturoi pisat
- 1 morcov mare, decojit si maruntit
- 1 cartof dulce mare taiat
- 1 lingurita rasa de radacina proaspata de ghimbir
- ¼ lingurita curcuma
- 2 lingurite condimente naturale/ bulion (in loc de sare)
- ½ ardei rosu taiat cubulete
- 75 ml lapte din nuca de cocos

1. Se incalzeste uleiul intr-o oala mare si se calesc ceapa si usturoiul timp de cateva minute pana se inmoaie.
2. Se adauga morcovul, catoful dulce, ghimbirul, pulberea de curcuma si condimentele naturale/ bulionul. Se pune apa clocotita peste toate (nu mai mult de nivelul legumelor) si se aduce la fierbere. Se acopera oala si se lasa la fiert pentru aproximativ 15 minute sau pana cand se inmoaie legumele.
3. Se adauga ardeiul rosu si laptele de cocos si se amesteca pana cand se face o supa - crema.

Vegetable stock:
(2 litri – ne trebuie ¼ din aceste ingrediente pentru 500 ml):
Timp de pregatire 1 ora 15 minute
- 1 lingura ulei de masline
- 250 g praz tocat (partea alba)
- 1 ceapa mare tocata
- 1 frunza de dafin
- fire de cimbru proaspat
- fire de patrunjel proaspat
- 250 g morcovi tocati
- 3 tulpini cu frunze de telina tocate
- ½ lingurita sare
- 2 litri de apa
- 5 boabe de piper negru

1. Se incalzeste uleiul in tigaie. Se adauga prazul si ceapa, se amesteca bine si se reduce focul la minimum. Se acopera cu un capac si se lasa legumele 20 minute, agitand tigaia ocazional, fara a ridica capacul.
2. se adauga frunza de dafin, cimbru, patrunjel, morcovi, telina si sare. Se toarna apa si se creste temperatura (foc mare). Se aduc incet la fiebere, amestecand la suprafata.
3. Dupa fierberea apei si inlaturarea spumei se adauga piper si se lasa focul la minimum. Se acopera si se fierbe inca 35 minute.
4. Se strecoara legumele intr-un castron mare si se lasa la racit.
Se foloseste putin o data, iar restul se tine la rece pentru cateva zile sau se congeleaza in portii si se incalzeste inainte de utilizare.
Contine aproximativ 138 kJ / 500 ml.

sâmbătă, 21 august 2010

Crema de peste


Ingrediente:
2 conserve de peste in ulei (ton, macrou, orice) scurse de zeama
o cutie de branza Philadelphia sau 250g branza de vaci sau o cutie de ricotta 
1/2 pachet unt (numai daca folositi branza de vaci)
sare, piper
patrunjel sau marar
zeama de la jumatate de lamaie

Preparare:
Se zdrobeste pestele cu furculita (se poate pune si in blender pt a fi mai fin) si se freaca cu branza philadelphia sau cu unt, in acest caz adaugand apoi si branza de vaci. Se condimenteaza, se pune zeama de lamaie dupa gust si ceva verdeata optional. Se serveste pe paine neagra putin prajita. 
Este o varianta delicioasa si sanatoasa pentru micul dejun.

vineri, 20 august 2010

Muesli


Ingrediente:
40 g ovaz integral
1 lingura de migdale sau fulgi de nuca de cocos deshidratati
1 lingura amestec de seminte (essential seed mix)
½ mar mic ras
1 lingura fructe de padure (zmeura, afine) sau fructe uscate (stafide)
½ lingurita scortisoara sau dupa gust (optional)

Preparare:
Se pun toate ingredientele intr-un bol si se acopera cu o cantitate dubla de apa clocotita. Se amesteca su se lasa sa se ingroase pentru cateva minute pana cand ovazul a absorbit apa si a devenit moale si “pufos”.

Seed mix - Amestec raw de seminte si vegetale


Essential seed mix
1. Se umple pe jumatate un borcan de sticla cu capac de etanseizare cu seminte de in si jumatate cu amestec de susan, seminte de floarea soarelui si de dovleac.
2. Pastrati borcanul sigilat in frigider pentru a nu se altera din cauza luminii, caldurii si oxigenului.
3. Se ia o mana de seminte si se macina intr-o rasnita.
Se utilizeaza 1 lingura in Muesli. Restul se pastreaza la frigider. Se pune in salate si sucuri.

Super green mix – o portie
- ¼ plic condimente de macris clatit si uscat
- ¼ plic condimente de frunze spanac clatite si uscate
- o mana de frunze de busuioc
- o mana de frunze de patrunjel
- 1 lingura ulei de masline extra virgin
- suc de lamaie dupa gust
Se amesteca toate ingredientele impreuna intr-un blender sau se maruntesc fin si se amesteca cu ulei; seamana cu sosul pesto la consistenta.

joi, 19 august 2010

Guacamole


Guacamole 1
Ingrediente:
4 rosii potrivite
4 avocado
1 ceapa mica
2 catei de usturoi
o legatura cilantro sau coriandru
zeama de la o lamaie
2 ardei iuti
chips tortilla pentru servire

Preparare:
Rosiile se cresteaza in forma de cruce, se aseaza intr-un vas de sticla, se toarna peste ele apa fierbinte si se lasa pentru 3 minute. Se scot si se pun in apa rece ca gheata iar cand coaja incepe sa se desprinda se scurge apa. Se indeparteaza coaja rosiilor dupa care cu o lingurita se scot samburii. Se taie in cubulete mici. 
Avocado se taie in 2 si cu o lingurita, se scot samburii, se scobesc si coaja se arunca. Se freaca pana devine ca o pasta sau se poate introduce intr-un blender. Se adauga zeama de lamaie si se amesteca bine. Dupa aceea adaugam ceapa taiata foarte marunt, usturoiul zdrobit si coriandru. Se amesteca totul foarte bine, adaugam ardeiul iute taiat foarte marunt si continuam amestecarea dupa care adaugam rosiile. Se amesteca si se da la frigider 1 ora. Se serveste cu tortilla chips

Guacamole 2
Ingrediente

2 avocado
2 lime ( merge si lamaie dar lima are alt parfum)
1 ceapa rosie
1/2 lingurita praf chili
1/2 lingurita cumin macinat 
1/2 lingurita coriandru macinat
2-3 linguri ulei de masline
1 ardei iute rosu
1 lingura de otet de la ardeii iuti murati
sare, piper

Preparare:
Se taie avocado longitudinal, se desfac in doua si se scot samburii f usor infigand cutitul si rotind. Se curata miezul cu o lingura si se piseaza, nu foarte fin, cu o furculita. Se adauga ceapa tocata fin, condimentele, zeama de lime, otetul si uleiul de masline amestecand foarte bine. Se pune sare, piper si ardei iute dupa gustul fiecaruia. 

marți, 17 august 2010

Detoxifierea ficatului in 9 zile - Patrick Holford


Ziua 1
Mic dejun: Muesli cu seminte (essential seed mix)
Gustare: 2 prune si 6 migdale
Pranz: Salata cu 200 g naut, 3 bucati marinate de inimi de anghinare, ½ lingura susan, ½ lingura ulei susan (inlocuit cu ulei de struguri), suc din ¼ lamaie
Gustare: Masline si suc de fructe
Cina: 45 g orez fiert cu ½ lingurita condimente naturale, 200 g linte verde din conserva, 60 g ciuperci mici, ½ ceapa rosie, ¼ bulb fenicul, suc de lamaie, patrunjel, piper negru. Se realizeaza o salata mare din acestea.

Ziua 2
Mic dejun: Combinatie de minimum 4 fructe de sezon taiate cu mult suc de lamaie
Gustare: Humus cu morcovi si telina
Pranz: 1 ­­­­­­­pastrav cu legume coapte. Iaurt rece.
Gustare: Rodii sau grapefruit
Cina: Supa lui Patrick cu condimente (super green mix)

Ziua 3
Mic dejun: Muesli cu scortisoara realizat din 40 g ovaz, ½ lingurita scortisoara, fructe taiate
Gustare: Avocado feliat si cu suc de lamaie
Pranz: Se amesteca (blender) ½ lingura ulei masline, ½ catel de usturoi pisat, ½ ceapa rosie, ¼ vinete, ½ lingura bulion de rosii, 200 g fasole borlotti (pistruiata), ½ lingura condimente naturale. Se serveste cu paine de secara si rucola.
Gustare: Porumb. Suc de fructe/legume.
Cina: Supa de morcovi cu linte (se fac 2 portii – una pentru ziua 4) – ½ lingura ulei de masline, 1 usturoi pisat, ½ ceapa tocata fin, 1 telina mare, 2 morcovi, 100 g linte rosie, 500 ml zarzavat sau vegetable stock. Se adauga condimente (super green mix).

Ziua 4
Mic dejun: Suc din 1 banana mica, 1 cos mic de afine si suc de portocale
Gustare: Humus cu cruditati
Pranz: Supa de morcovi cu linte (din ziua 3)
Gustare: Mar si o mana de nuci
Cina: 75g orez brun Basmati cu 1 lingura de seminte de dovleac, 3 linguri masline, 1 lingura ulei de masline, 1 usturoi pisat, o mana de busuioc, rucola, spanac, suc de la ½ lamaie, piper negru.

Ziua 5
Mic dejun: Salata de fructe si seminte (essential seed mix)
Gustare: Para si o mana de nuci pecan
Pranz: Sandwich cu 1 file de somon, o felie mare de paine cu secara, salata si condimente (super green mix)
Gustare: Guacamole cu cruditati
Cina: Supa de praz, cartofi si fasole alba (se fac 2 portii) – 1 lingurita ulei masline, 2 catei de usturoi pisati, 2 fire de praz taiate mare, 2 cartofi taiati mediu, 600 ml apa clocotita, 3 lingurite condimente naturale, 410 g fasole alba (din conserva), piper negru. Se fierb timp de 15 minute.
Desert: Un bol mic de budinca de orez cu o lingura de gem sau dulceata.

Ziua 6
Mic dejun: Muesli cu seminte (essential seed mix)
Gustare: Seminte de dovleac si de floarea soarelui, o bucata de fruct
Pranz: Supa de praz, cartofi si fasole alba (din ziua 5)
Gustare: Humus cu cruditati
Cina: Salata de fasole si anghinare cu 1 catel de usturoi pisat, ½ ceapa rosie maruntita, 1 lingura ulei de masline, 125 g rosii cherry, 1 lingura pasta de tomate / bulion, 200 g fasole + linte + mazare, 1 lingura masline negre, frunze de busuioc.

Ziua 7
Mic dejun: Muesli cu scortisoara realizat din 40 g ovaz, ½ lingurita scortisoara, fructe taiate si seminte (essential seed mix)  (ca in ziua 3)
Gustare: Fructe de sezon si o mana de alune cajou
Pranz: Salata cu 200 g naut, 3 bucati marinate de inimi de anghinare, ½ lingura susan, ½ lingura ulei susan (inlocuit cu ulei de struguri), suc din ¼ lamaie (ca in ziua 1)
Gustare: Masline si o bucata de fruct
Cina: Supa lui Patrick cu condimente (super green mix)

Ziua 8
Mic dejun: Paine prajita cu unt de arahide
Gustare: Mar cu o mana de alune caju
Pranz: Supa de praz, cartofi si fasole alba sau supa de morcovi cu linte (vezi retele din zilele anterioare)
Gustare: Porumb crud (baby) cu humus
Cina: Ardei copti umpluti cu ciuperci si muguri de pin. O salata mare.

Ziua 9
Mic dejun: Suc de fructe sau legume cu seminte (essential seed mix)
Gustare: Seminte de dovleac prajite
Pranz: 1 file de somon cu 75 g linte fierta, 1 lingura pasta de tomate sau bulion. O salata mare verde.
Gustare: Masline si suc de fructe sau legume
Cina: 75 g quinoa (cereale fara gluten), fierte in apa clocotita cu 1 lingurita de condimente naturale (in loc de sare). Se serveste cu legume coapte, incluzand ½ cartof dulce, ½ ceapa rosie, ½ ardei rosu, ½ dovlecel, 1 catel de usturoi pisat, 100 g rosii cherry amestecate cu 1 lingura de ulei de masline, 2 linguri de seminte de dovleac si condimente (super green mix).

De evitat:
Faina
Lapte
Cafea
Alcool
Grasimi trans

Aici gasiti si retetele pentru muesli, essential seed mix, super green mix, supa lui Patrick, Vegetable stock, hummus si guacamole

duminică, 15 august 2010

Supa de rosii


Ingrediente:
o cutie de 1l suc de rosii
2-3 rosii coapte bine (optional)
1 morcov
o ceapa
o cana de orez
2-3 cani de apa
cativa catei de usturoi
patrunjel, oregano, busuioc
sare, piper, ulei de masline

Preparare:
Se caleste ceapa in putin ulei de masline. Se pune si morcovul, dat pe razatoare, apoi se pune orezul. Se calesc cateva minute dupa care se adauga apa, sucul de rosii si rosiile curatate de pielita si pasate. Se lasa la fiert 20-30 min pana cand orezul este moale. Se pune usturoiul, sarea, piperul si verdeata. Se serveste atat calda cat si rece, stropita cu putin ulei de masline si cu ceva ardei iute taiat marunt daca va place mai picanta. 

vineri, 13 august 2010

Supa crema de dovlecei cu gorgonzola

Ingrediente:
4-5 dovlecei
1 ceapa
2 linguri ulei de masline
o lingura de unt
150g branza gorgonzola
zeama de legume sau apa
smantana dulce
sare, piper, oregano
crutoane sau paine prajita

Preparare:
Se curata dovleceii de coaja si seminte. Se caleste ceapa la foc mic 5 minute in ulei de masline si unt, dupa care se adauga dovleceii taiati cuburi. Se lasa 10 min. sa prinda culoare si se pune supa de legume, sarea, piperul, oregano. 
Se fierbe supa la foc mic pana cand dovleceii s-au muiat, se adauga branza si se paseaza totul la blender. Se pune smantana si se serveste ornata cu piper proaspat macinat, bucatele de gorgonzola si crutoane.

vineri, 6 august 2010

Multumesc!

Dupa cum se vede, Raftul si-a innoit antetul! :)
Dar nu singur, ci cu ajutorul unui prieten drag, fotograf foarte priceput, Stefan Iarca.

Multumesc, Stefane!

marți, 3 august 2010

Cornulete cu rahat

Va mai amintiti cand va facea bunica de la tara cate o tava intreaga de cornulete cu rahat sau cu nuca, bine tavalite prin zahar, si cum erau de bune fierbinti si fragede, tocmai scoase din cuptor? De data asta va dau reteta originala, cu osanza si lapte prins, iar cine mai are rude la tara si o prepara intocmai, o sa-si dea seama de diferenta de gust.

  
Ingrediente:
pentru prima foaie
150g osanza (adica untura) sau 1/2 pachet de unt 
1/2 cana de lapte prins
2 oua
2 lg de zahar
4 lg de apa minerala
faina cat cuprinde

pentru a doua foaie:
150g osanza 
faina cat cuprinde

Preparare:
Untura se amesteca cu zaharul. Se adauga ouale, apa si laptele prins. Se amesteca pana cand se topeste tot zaharul. Se incorporeaza faina cate putin, framantand pana cand rezulta un aluat elastic. Se da la rece o ora invelit in folie de plastic.
Pentru a doua foaie se amesteca untura cu faina pana cand rezulta un aluat elastic care nu se mai prinde de maini. Se pune si acesta la frigider o ora.
Dupa o ora, se intind cele doua foi separat dupa care se pun una peste cealalta si se impaturesc, intinzandu-se la loc, intr-o singura foaie. Se taie in forma de triunghiuri, se pun bucatele de rahat si se ruleaza.
Se dau la foc iute, intr-o tava unsa sau tapetata cu hartie. Cand sunt gata se pudreaza cu zahar. 
Pofta buna!

Abonati-va prin Email